Ping-pong

In 2009, am participat la un curs de formare organizat de Casa Corpului Didactic (CCD). Ramanand insarcinata, m-am preocupat din timp sa imi adun toate hartiile inclusiv cele de la cursuri. Secretara mi-a spus ca nu s-au eliberat diplomele si sa vin mai tarziu. Mai tarziu am devenit mama.

Azi m-am dus iar. Am avut noroc cu o colega care mi-a spus orarul de la secretariatul CCD-ului caci bibliotecara este simultan si secretara.

Cio-cioc la usa. Intru. Doamna secretara/bibliotecara m-a privit cu repros si mi-a sugerat ca pe viitor sa verific orarul de functionara ca sa vad cand pot sa o apelez. I-am amintit ca azi este secretara, ea s-a uitat pe hartie si a realizat ca aveam dreptate. I-am explicat ce nevoie ma adusese la ea. Mi-a cerut numele responsabilului de curs din partea CCD-ului, intrebare care m-a blocat. Am spus singurul nume pe care il stiam si astfel am trecut testul. De aici incepe jocul de ping-pong, unde eu am rolul de minge.

1. Trebuie sa ma duc de la secretariat la responsabila de curs si sa fac o cerere de eliberare a adeverintei.

2. Am facut cererea. Responsabila m-a trimis cu ea la secretariat ca sa o inregistrez.

3. La secretariat am primit numar de inregistrare.

4. M-am intors la responsabila si am asteptat sa imi scrie si sa imi printeze adeverinta.

5. Am mers cu adeverinta la secretariat ca sa o inregistrez. 

Aici mi s-au infundat drumurile. Directoarea Casei Corpului Didactic nu semneaza actele in ziua depunerii, ci a doua zi. Trebuie sa ma mai duc o data pentru a obtine hartia cu semnatura.

Cred ca aici se termina cursurile mele de formare. Voi deveni o profesoara plafonata, caci timpul si rabdarea nu accepta sa se joace ping-pong cu mine. Nici la Curtea Reginei Angliei nu exista un ritual atat de complicat.

Scurta observatiune a starii invatamantului

Dragii mei,

Dupa o absenta de opt luni si jumatate, am revenit la catedra. Intre timp am nascut o fetita sanatoasa care a devenit sensul vietii mele.

Eram nerabdatoare sa vad care sunt noutatile din scoala unde lucrez. Dezamagirea imi este mare caci nimic nu s-a schimbat in timpul cat am fost plecata.

Institutia in sine a ramas aceeasi, nu s-a mai achizitionat nimic, nimeni nu a mai adaugat nici macar o plansa intr-o clasa, nicio banca nu a fost reparata. In plus, trebuie sa facem economie la hartia de xerox, pe care oricum o aduceam de acasa, si la tusul de la imprimanta si de la xerox. Adio fise, adio activitati interactive. Ma intorc sa scriu subiectele la evaluare pe tabla, voi dicta fisele de lucru.

Colegele au aceeasi atitudine. Cele care muncesc, muncesc, cele care paseaza responsabilitati pleaca cat mai repede posibil, chiar daca acasa nu au o responsabilitate foarte mare. Asteapta de la mine sa le rezolv si anul acesta sarcinile.

Clasele pe care le am in incadrare nu cuprind clasa a XII-a si a XIII-a. E pentru prima data cand sunt data la o parte din procesul de pregatire al elevilor pentru BAC. Mi s-a amintit ca am lipsit un an, de parca as fi fost pe lumea cealalta. Nu a contat in ochii conducerii experinta indelungata pe care o am ca examinator, nici procentul de promovabilitate de 100%.

In rest e la fel. Doamnele de serviciu trag cu urechea, iar informaticienii taie frunze la caini pe bani frumosi. Suntem prezentat ca fiind cel mai bun colectiv de profesori care exista in tot Universul, insa pe un salariu dezolant.

Ramane de constatat daca macar elevii s-au schimbat in bine. Tare ma tem ca nici aici nu voi avea o surpriza placuta.