vineri, 24 iulie 2009

Hello, anii 30!

Astazi este ziua mea. Trec pragul varstei de 30 de ani, pas despre care stiam ca vine cu o depresie. Spre norocul meu starea de tristete nu si-a facut simtita prezenta, ci am gasit cinci motive ca sa ma bucur ca am ajuns aici.

1. Am doi parinti minunati care m-au sustinut mereu, indiferent de hotararile pe care le-am luat. Mi-au transmis mereu ca orice s-ar intampla pentru ei sunt unica, iar Paradisul copilariei mele inca nu este pierdut deoarece am unde sa ma retrag.

2. Am cunoscut in urma cu 11 ani pe cel care acum imi este sot. Daca vreau o parere obiectiva care sa ma ajute sa aleg mai departe stiu ca el va fi cel care o va exprima. Cred ca timpul indelungat care a trecut peste noi ne-a facut mai puternici impreuna si in doi am invatat mai usor ce inseamna viata. 

3. Cariera mea este mereu in ascensiune. Acest lucru imi ofera linistea celei care nu vrea sa stea la cratita. Acest lucru il datorez generatiilor de elevi care au trecut prin viata mea si mi-au oferit zilnic ocazia de a ma perfectiona. Fie ca am predat pian, fie ca predau limba si literatura romana, mereu am considerat pe copii ca fiind cei mai importanti si cu tot sufletul m-am prezentat in fata lor. Astfel, intr-o societate turbulenta eu fac ceea ce iubesc mai mult.

4. Sunt sanatoasa. De patru ani am descoperit beneficiile sportului practicat cu regularitate si am reusit sa imi pun in ordine alimentatia. Ca urmare, nu am avut niciodata o problema de sanatate dramatica. Singurele suparari au venit de la micile raceli pe care le merit fiindca nu imi pun iarna nimic pe capul "gol".

5. Am puterea sa ma bucur. Diminetile frumoase si insorite, parfumul florilor, copacii infloriti primavara, mersul catifelat al pisicilor, prezenta unui catel vesel, ciripitul pasarilor, Craciunul, un bulgare care imi nimereste exact nasul, un machiaj reusit, parfumul preferat, cafeaua de dimineata, o carte buna, un film palpitant, glumele, rasul cu lacrimi, prietenii, colegii de la scoala, calatoriile sunt cateva oferte ale vietii de care ma bucur din toata inima si imi confirma ca frumosul in viata se afla in cele mai mici detalii si nu trebuie sa detin averile mogulilor ca sa fiu fericita.

Acum ma pregatesc pentru un nou nivel al existentei. Misterul vietii imi demonstreaza ca mai am multe sa descopar. Incep anii 30 asteptand un copil care deja mi-a schimbat ierarhia valorilor. Daca in anii 20 eu eram cea mai importanta, acum renunt la egoismul de leoaica si voluntar ma pun in plan secund in favoarea puiului care da din maini si din picioare in burta.

duminică, 19 iulie 2009

Cat costa spitalizarea gratiuta?

Povestea de mai jos cu analizele s-a petrecut in luna mai. Ceea ce m-a determinat sa o impartasesc a fost ultima experienta neplacuta prin care am trecut zilele trecute. Copilul s-a hotarat sa imi aminteasaca in ce stare sunt si sa nu mai am impresia ca pot urca muntii pe role si cobori dealurile pe tocuri cui. Drept urmare niste dureri nejustificate m-au derminat sa merg la urgente.

Naiva, nefiind umblata prin spitale, am crezut ca ma vor consulta, imi vor administra un calmant si ma vor trimite acasa daca ma simt mai bine. Din pacate in secunda a doua dupa ce am ciocanit la usa, o asistenta imi completa fisa de internare. Mi-a cerut sa ma schimb cu haine de spitalizare, insa neavand nimic la mine m-a trimis sa inchiriez un halat al spitalului. Cu dureri in pantece, m-am postat langa o usa unde, dupa 10 minute de stat in picioare, am vorbit cu o angajata care mi-a cerut un obiect vestimentar drept garantie pentru un capot "mai bun".  

Cu bucurie va spun ca am urcat 3 etaje cu liftul destinat urgentelor. Se pare ca am fost o norocoasa, deoarece, am aflat mai tarziu, este un lucru rar sa beneficiezi de o excursie cu acest mijloc de transport modern. Domnul doctor de garda, un ins vesel si energic, m-a consultat intr-un cabinet dotat cu o masa de profil si un dulap gol destinat medicamentelor si  instrumentarului medical. Cu umor mi-a zis ca acum va vedea daca sotul ma iubeste si i-a dat o reteta cu un medicament pe care trebuie sa mi-l cumpere ca spitalul sa mi-l poata administra.

De aici am inceput sa observ mai bine cum mai functioneaza serviciul medical gratuit. Am fost culcata intr-un pat donat spitalului de o firma din orasul nostru si am primit o injectie efectuata cu seringa statului. A doua zi a trebuit sa imi cumpar singura seringi, caci personalul medical nu mai are, sa imi aduc mancare, apa, hartie igienica, sapun, papuci, reviste etc. fiindca nimic nu este asigurat. Din 5 in 5 minute mai trimiteam cate un mesaj celor din exterior cu ce trebuie sa imi aduca. 

Totul este in criza. Injectiile si analizele se fac cu seringa pacientului, vata cu spirt destinata dezinfectarii locului intepat este atat de mica incat o poti pierde sub unghie, perdelele de la salon sunt inutile, nu impiedica razele soarelui sa intre si ai asigurata o zi de sauna infernala, plasa de la tantari are gauri care permit insectelor sa intre calare si sa te chinuie noaptea, iar punctul forte al igienei este gandacul de la toaleta care parea bine hranit si cu gand sa traiasca inca multe zile fiindca nu s-a efectuat o dezinfectie competenta. 

As dori ca spitalul sa afiseze la intrare o lista cu necesarul  pacientilor atunci cand intra sa se interneze. Daca ti-a rau, sa poti sa iti faci bagajul bifand pe lista oficiala ce ai de luat (medicamente, spirt, vata, haine, mancare, apa, seringi, branula, bani marunti ca sa dai asistentelor, bani mai mari ca sa dai doctorilor, plicuri etc.). Serviciul medical iti pune la dispozitie gratuit: un pat, asistente frumoase si parfumate, doctori, caldura excesiva, o toaleta fara colac si capac, un dus care tasneste din toate incheieturile si gandaceii.

Din nou m-am intrebat unde s-au dus banii pe care sunt fortata sa ii dau din salariu pentru sanatate. Am dat in timpul spitalizarii ceea ce am platit deja din venitul lunar. Nu pot sa refuz plata acestui impozit, desi 95% din spitalizare nu este gratuita. 

Cat costa analizele gratuite?

Pentru cei care ma cunosc nu mai este un secret ca sunt insarcinata. Este un copil care va veni intr-o familie ce il asteapta cu bratele deschise, in care cu totii il alinta si unde bunicii fac deja pregatiri sa il rasfete. 

Pentru a fi totul bine, am solicitat doctorului sa realizez analize amanuntite, complete care sa nu omita nimic. Am primit o lista cu analizele necesare si recomandarea sa merg la medicul de familie pentru a-mi da trimitere spre a le efectua gratuit.

Am indeplinit toate formalitatile asa cum trebuie si am inceput sa bat din usa in usa la policlinici pentru analizele propriu-zise. Am ramas muta cand am primit raspuns ca nu mai exista fonduri si ca pot sa ma programez pentru luna octombrie. Apoi am simtit revolta deoarece platesc asigurarea obligatorie catre stat de 12 ani si nu am avut niciodata nevoie de ea, fiind o persoana cu o sanatate de fier. Acum cand a venit momentul sa constat pentru ce am contribuit am descoperit ca banii mei s-au dus in vant. 

Intr-un final am cedat. Nu imi pot permite sa astept pana in octombrie deoarece voi fi in luna a saptea. Am fost cu trimiterea gratiuta si am realizat setul de analize platind 500 de RON.

miercuri, 8 iulie 2009

duminică, 5 iulie 2009

Rezultate BAC '009

S-au afisat rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta. Abia acum pot spune ca intru in concediu deoarece am avut ocazia sa vad eficienta cu care am lucrat 35 de saptamani la orele de literatura. Elevii '009, cei care primisera misiunea periculoasa de a invinge sistemul asupritor al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, au trecut 100%.

Am avut confirmarea unei comunicari eficiente cu ei si am primit prin rezultatele lor cea mai mare rasplata pe care un profesor de romana, care le-a fost si diriginte, si-o poate dori. Daca partea financiara a fost atinsa de guvernanti sper ca pe viitor sa nu imi ia si puterea de a ma bucura din tot sufletul pentru reusita celor care mi-au fost si urmeaza sa imi fie elevi.

Dragii mei va felicit si  astept sa aud numai vesti frumoase din partea voastra.