La final de drum

Privesc uimita ca au trecut cele noua luni de asteptare si in zilele urmatoare voi avea ocazia sa imi vad copilul. Bucuria imi este acompaniata de emotia unui eveniment unic despre care am citit multe si despre care nu stiu nimic. Fiecare mama a resimtit diferit marele eveniment.
Sunt emotionata si speriata caci voi avea datoria sa o cresc pe fetita mea intr-o tara care nu iti da mari sanse de supravietuire normala. O voi educa in spiritul bunului simt si al respectului fata de ceilalti, insa aceste valori sunt disparute. O singura data am avut onoarea ca la medicul de familie, in zi dedicata gravidelor, sa intru prima, in rest toti pacientii se uitau cu ciuda la mine si sustineau respectarea ordinii sosirii.
Am sa incerc sa ii asigur cea mai buna scoala. Nu pot fi sigura ca peste sapte ani va mai exista aceasta meserie luand in calcul abandonul scolar, care determina inchiderea scolilor, si salariile din ce in ce mai mici (seamana cu un bacsis)care ii imping pe profesori sa se reprofileze sau sa lucreze direct proportional cu suma castigata.
As dori sa fie constienta ca cea mai importanta frumusete este cea interioara, nascuta din inteligenta. Intr-o tara in care silicoanele, operatiile estetice, buzele injectate, posetele supradimensionate si fustele ultrascurtate sunt echivalentul frumusetii si al succesului, e anormal sa te preocupi si de materia cenusie.
Imi doresc sa nu fie in randul lumii. Nu as vrea sa o vad mancand seminte in fata blocului, sa rada prosteste si golaneste, sa ramana mediocra, pierduta in turma. Ar fi minunat sa exceleze, sa fie capabila sa ia decizii rationale ce nu sunt dictate de turma.
Dar toate acestea pot fi indeplinite in tara noastra? Cred ca e cazul sa caut o tara civilizata ce intruneste dorinta unei mame de a-si creste copilul intr-un mediu normal.